Peste 80 de controlori pot bate oricând la uşa omului de afaceri

Peste 80 de controlori pot bate oricând la uşa omului de afaceri România se numără printre economiile în care statul poate interveni oricând în mediul privat, dar acest lucru nu ar fi, din punctul nostru de vedere, nici bine, nici rău. Ceea ce este incorect constă în...

La sesizarea FSLI Mures, Curtea Constitutionala a Romaniei a hotarat ca sporul de predare simultana se plateste si la gimnaziu Friday, February 10, 2012 2:39 PM

In procesul intentat de FSLI Mures, avand ca obiect obligarea Scolii Generale Ceuasu de Campie la plata sporului de predare simultana la gimnaziu pentru dna Laszlo Ildiko, a fost sesizata Curtea Constitutionala a Romaniei in legatura cu neconstitutionalitatea textului...

Administraţia AGENTIEI NATIONALE de RESA ,, AGERPRES” se răzbună pe angajaţii care au câştigat procese în instanţă

Administraţia ANP AGERPRES se răzbună pe angajaţii care au câştigat procese în instanţă postat de www.mediasind.ro Nemulţumit de faptul că unii angajaţi ai ANP AGERPRES au obţinut în instanţă hotărâri definitive şi irevocabile prin acţiunea formulată de către...

Autorităţile nu deblochoază circulaţia decât la presiunea transportatorilor că vor declanşa proteste

La adapostul „colaborarii” cu transportatorii, autoritatile au paralizat înca 5 zile transportul rutier de marfuri şi de pasageri. Participanţii la trafic, din România, au avut parte de cea mai proastă intervenţie a autorităţilor din ultimii 20 de ani. În schimbul...

ANAT sprijină pasagerii care au achiziţionat bilete pentru cursele MALEV

ANAT ÎN SPRIJINUL PASAGERILOR CARE AU ACHIZITIONAT BILETE PENTRU CURSELE MALEV In data de 3 februarie 2012 compania MALEV a decis SUSPENDAREA PE TERMEN NELIMITAT A TUTUROR ZBORURILOR COMERCIALE pe care le opera. Urmare acestei decizii, foarte multi pasageri din...

Primul charter marca TUI cu plecare din România, un produs NOVA Travel în colaborae cu TUI Turcia şi Pegasus Airline

Primul charter marca TUI cu plecare din Romania - un produs NOVA Travel in colaborare cu TUI Turcia si Pegasus Airline - In 2011 Grupul Eurolines si-a indeplinit strategia de business propusa, aceea de a aduce pe piata romaneasca cel mai important jucator mondial din...

Peste 80 de controlori pot bate oricând la uşa omului de afaceri

de | feb. 11, 2012 | Patronate

Peste 80 de controlori pot bate oricând
la uşa omului de afaceri

România se numără printre economiile în care statul poate interveni oricând în mediul privat, dar acest lucru nu ar fi, din punctul nostru de vedere, nici bine, nici rău. Ceea ce este incorect constă în agresivitatea controlorilor, dar mai ales în multitudinea acestora. Un calcul al companiei de consultanţă Golden Mind&Spirit arată că statul român dispune de peste 100 de organisme de control, din care mai mult de 80 îşi pot trimite ”locotenenţii” la orice oră, în orice zi, să constate aspecte dintre cele mai neaşteptate din activitatea firmelor.
Ca persoană privată, te poţi lovi oricând de un poliţist rutier prea zelos, care ar putea constata că un far bate prea la stânga ori prea la dreapta sau că nu ţi-ai înlocuit aspirina din trusa medicală. Dar ca om de afaceri te poţi lovi de peste 80 de ”zeloşi” care ar putea observa că firma ta, afacerea ta, nu e în ordine. Specialiştii Golden Mind&Spirit ştiu foarte bine că aceasta nu este în niciun caz o noutate pentru întreprinzători, dar atunci când calculezi dimensiunile acestui fenomen, rezultatele sunt şocante.
Rezultatele studiului arată că la fiecare firmă pot intra nepoftiţi un anumit număr de controlori – ”foarte importanţi”, de altfel – de la stat. Acest număr este egal cu numărul autorizaţiilor pe baza cărora funcţionează firma. Media generală oscilează între 28 şi 83 de controale posibile per firmă, proporţional cu gradul de complexitate al afacerii supravegheate.

Iată, două exemple relevante

1. Se spune că o covrigărie sau o şaormărie este cea mai uşoară afacere. De acord, dar atenţie că ea trebuie autorizată de către 28 de instituţii, de la ”Sanepid” (un termen desuet, probabil, dar cât se poate de acid din acest punct de vedere), Poliţie, Fisc, Pompieri, contabilitate sau diverse direcţii din primăria locală, până la furnizorii de gaze, curent, apă, servicii de salubritate sau de interes comunitar. Ca să nu mai vorbim de Inspecţia muncii, Inspecţia în construcţii etc. Majoritatea acestor controlori pornesc din birourile lor convinşi că patronul care urmează a fi “vizitat” este plin de bani (că doar de aceea e patron) şi cu siguranţă banii aceia sunt făcuţi în zona de limită a legii.
2. În cealaltă extremă din România s-ar putea situa foarte bine firmele din domeniul producţiei industriale – un sector ce pare a fi vital pentru economie, dacă urmăreşti discursurile oficialilor din administraţia centrală, judeţeană, orăşenească sau comunală. În timp ce la uşa covrigăriei/şaormăriei pot bate oricând 28 de reprezentanţi ai organelor de control, la o fabrică s-ar putea să aveţi de-a face cu cel puţin 50-60 de ”zeloşi”. Pe lângă pompieri, gardienii Fiscului sau inspectorii de la Muncă ori de la ”Sanepid”, industriaşul mai poate fi “vizitat” şi de controalele tehnice. Aveţi vreun cazan sub presiune ori vreo macara cu transport pe cablu/şină? Vă pot căuta cei de la ISCIR! Aveţi vreun utilaj cu comandă numerică, vreun aparat de măsură mai sofisticat? Vă poate inspecta Metrologia! Aveţi un parc auto? Aveţi grijă la ARR şi (nu numai) la RAR! Industria poate fi un fel de sport extrem, iar business-ul supus controalelor din România un fel de pariu cu imposibilul de vreme ce aici pot interveni oricând, per total, mai mult de 80 de instituţii de control.
Soluţia propusă şi susţinută de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România/ACPR/ este: Biroul Unic de Control
Desigur, fiecare întreprinzător cunoaşte foarte bine câte controale îl pot ”călca”, important este criteriul de evaluare al numărului acestora, propus de Golden Mind&Spirit: câte autorizaţii, atâtea posibile vizite. S-ar putea naşte aici proverbul ”Spune-mi câte autorizaţii ai obţinut pentru activitatea ta, ca să-ţi spun la câte controale te poţi aştepta”. Dar nu de proverbe le arde oamenilor de afaceri, ci de soluţii. Iar soluţia noastră este şi simplă, dar şi uşoară pentru instituţiile care se plâng că nu au destul personal pentru a ţine sub control activităţile agenţilor economici. În treacăt fie spus, calculele noastre arată că sunt cel puţin 10.000 de persoane cu atribuţii naţionale sau locale de control ÎN FIECARE JUDEŢ, ceea ce, la nivel naţional, înseamnă aproximativ 400.000 de controlori.
Soluţia pe care o propunem este crearea unui BIROU UNIC DE CONTROL. Un organism care, cuprinzând toate instituţiile cu atribuţii de control asupra activităţilor companiilor – atribuţii pe care, atenţie, nu le contestăm! – ar putea să se ocupe şi de autorizare, dar şi de supraveghere, fără ca întreprinzătorii să fie presaţi prin vizite inopinate sau, mai rău, direcţionate politic.
Un astfel de organism ar asigura, pe de-o parte, şi ordinea din firme, dar şi – pe de altă parte – liniştea întreprinzătorilor corecţi, care ar putea fi astfel vizitaţi doar o dată pe an în vederea respectării legislaţiei, procedurilor şi reglementărilor în vigoare.
Cât ne costă controalele?
În fine, tot calculele Golden Mind&Spirit, bazate inclusiv pe studii anterioare ale Băncii Mondiale şi ale unor evaluatori de anvergură multinaţională, arată că orice om de afaceri din România care vrea să respecte întreaga legislaţie pierde 65% din timpul său cu vizitele inopinate ale instituţiilor de control. La care se adaugă 20% din acelaşi timp pentru plata taxelor, impozitelor sau îndeplinirea obligaţiilor administrative. Ar mai rămâne 10-15% din timp pentru concentrarea atât de necesară dezvoltării şi consolidării afacerii. Pe partea financiară a costurilor cu posibilele controale, calculele noastre arată că – tot în funcţie de complexitatea afacerii astfel supravegheate – întreprinzătorul poate fi nevoit să cheltuiască între 25% şi 40% din capitalul disponibil pentru a satisface toate pretenţiile controlorilor.
În asemenea condiţii, e clar că a venit timpul să facem ceva cu acest vector de frânare a activităţilor antreprenoriale!
Acest document reprezintă o analiză Golden Mind & Spirit. Utilizarea datelor analizei este liberă sub orice formă, cu condiţia menţionării sursei.
un site marca Golden Mind & Spirit./Maria Schifirneţ/